Un scurt istoric al fundației

Ne dedicăm timpul și energia pentru a schimba în bine viața de zi cu zi a oamenilor din comunitățile locale, prin implicarea lor în programe inovative, sustenabile și cu impact în societate. De-a lungul timpului am finalizat sute de proiecte de succes și am contribuit la dezvoltarea comunităților din mediul rural și nu numai. Iată câteva dintre momentele cheie ale parcursului nostru de peste 25 de ani:

1992

Fundația Civitas pentru Societatea Civilă a fost fondată în toamna anului 1992. A apărut ca un răspuns la nevoia de profesionalizare și performanță a administrației publice din România la începutul anilor '90. În următorii ani, activitatea fundației se concentrează preponderent în acest sector.

1995

Politicile organizației se orientează înspre derularea de proiecte și programe care încurajează multiculturalitatea și relația minoritate-majoritate.

1999

În următorii 6 ani Civitas va derula proiecte mai complexe în sprijinul reformei administrative, conturându-se mai puternic profilul de organizație care sprijină dezvoltarea locală.

2002

În anul 2002, în cadrul unui proiect (PHARE), a fost înființat Biroul de Consiliere pentru Cetățeni, care a devenit un serviciu permanent și recunoscut în comunitate. Activitățile se bazează pe patru principii de informare și consiliere, care asigură maxima accesibilitate pentru orice membru al comunității: gratuitate, independență, imparțialitate și confidențialitate.

2008

Derulăm primul proiect strategic de tip POSDRU la nivelul biroului din Cluj-Napoca. Proiectul duce organziația la un nou nivel în ceea ce privește expertiza managementului de proiecte și impactul asupra unui grup mare de benficiari. Ajungem pe harta facilitatorilor de dezvoltare de afaceri cu specific non-agricol din mediul rural.

2009

În anul 2009 a fost înființată Asociația „Székelygyümölcs”, iar în acelaș an, pentru prima dată, „satul s-a mutat la oraș” în cadrul primei ediții a Festivalului Fructelor în Odorheiu Secuiesc. Începând de atunci acest eveniment a devenit o tradiție, fiind organizat an de an, în luna septembrie.

2010

Începem primele proiecte ce au ca obiectiv dezvoltarea de întreprinderi sociale. Din acest moment domeniul antreprenoriatului social devine unul prioritar pentru organizație, echipa profesionalizându-se în acest sens.

2014

Proiectul „Developing community based enterprises”, ajunge în semifinale în cadrul European Social Innovation Competition, premiu oferit de Comisia Europeană.

2012

Fundația Civitas implementează primul proiect care se adresează grupului NEETs (tineri între 16 și 24 de ani „Not in Education, Employment or Training”). Am fost la acel moment unul dintre puținele astfel de proiecte la nivel național. Proiectul s-a orientat pe crearea unui program pilot de instruire a tinerilor să folosească resursele online pentru promovarea și dezvoltarea micilor afaceri. Faptul că unii dintre ei au reușit acest lucru ne oferă o satisfacție deosebită.
10

2015

Parohia Unitariană Dârjiu, în calitate de beneficiar și Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, în calitate de partener, au lansat proiectul "Bisericile Fortificate UNESCO din Transilvania – o rețea pentru apărarea patrimoniului cultural". Prin această inițiativă s-a reușit „deschiderea” porților aceste cetăți către iubitorii de frumos, istorie și cultură. Proiectul este finanțat prin Programul PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural” – Schema de granturi mici a Mecanismului Financiar SEE 2009–2014.

2015

Organizăm „Solidart Changemakers Festival”, primul eveniment integrat din Cluj dedicat afacerilor sociale; asta înseamnă organizarea de workshopuri tematice și un târg de promovare a produselor și serviciilor oferite de 27 de întreprinderi sociale. Aproximativ 3000 de persoane au vizitat standurile expozanților. Evenimentul a pus Fundația Civitas pe harta inovatorilor sociali din România, prin proiectul „Sprijin Integrat Structurilor de Economie Socială” (sau după numele său de alint - SISES).

2017

Împlinim 25 de ani de activitate și trecem printr-un proces mai amplu de modernizare a structurii organizaționale și a imaginii fundației.